Introducerea autorului

Acest ghid a fost întocmit ca un auxiliar pentru cititorii, scriitorii şi vorbitorii limbii române culte, de diferite specialităţi, din diferite domenii de activitate: ştiinţă şi tehnologie, economie, sociologie, ecologie,  biologie, juridic, învăţământ, politică, mass-media etc. Nu avem în  vedere pe literaţii profesionişti – scriitori în versuri sau proză, critici literari, filologi, care, cu titlul de licenţe, pot oricând introduce sau schimba cuvinte prezentate aici ca fiind prohibite. Lucrarea constată şi redă stadiul actual al limbii române, privind prefixele şi sufixele, şi nu îşi permite să introducă reguli sau excepţii proprii.   

Printr-un  scris  „corect” în  limba română cultă se înţelege:  în conformitate cu uzanţele aflate în exerciţiul curent al limbii române actuale, în texte profesionale, scrise sau vorbite, de diferite profiluri. O actualitate crescută va căpăta cunoaşterea limbii române, în contextul multilingv european de după aderarea României la Uniunea  Europeană, în special sub aspecte cum sunt delimitarea, echivalarea, gestionarea nuanţelor aferente termenilor care definesc, în ţările UE, noţiuni sau parametri cu impact economic, tehnologic, ecologic, social. 

Pe de altă parte, lucrarea are în vedere – atent, dar nu exclusiv – pe alofonii  proveniţi din alte culturi lingvistice (străinii cu misiuni de durată în România) şi, invers, pe  românii aflaţi sub influenţa cotidiană a unor asemenea alte culturi (cei din diaspora, din Republica Moldova şi cei cu misiuni de durată în străinătate).      

Profilul explicativ al ghidului este realizat prin: a) o listă, ordonată alfabetic, a tuturor prefixelor şi sufixelor identificate şi reţinute, cu b) semnificaţiile (explicaţiile, definiţiile lor, puse între semnele < >), c) listele de cuvinte (termeni) ce exemplifică fiecare prefix, respectiv fiecare sufix, pentru diferite rădăcini. Suplimentar, ghidul cuprinde: d) liste de cuvinte (termeni) ce exemplifică o serie de rădăcini, pentru diferite prefixe sau sufixe, e) o listă a tuturor prefixelor şi sufixelor identificate şi reţinute, ordonată după criterii semantice logice. Ca regulă generală, la nivel de cuvinte (listele c) sunt date explicaţii numai pentru cuvintele mai puţin cunoscute, mai dificile, precum şi pentru cele susceptibile de eventuale erori sau confuzii, cele care constituie excepţii de la regulile prezentate, iar pentru cele de largă utilizare şi fără probleme deosebite de comentat, semnificaţiile se presupun cunoscute. 

În cadrul prezentului ghid, următorii termeni sunt utilizaţi ca fiind echivalenţi între ei:

cuvinte cu termeni

explicaţii cu definiţii, semnificaţii, caracterizări

Definiţiile la cuvintele exemplificative au fost, în principiu, extrase sau adaptate după definiţiile din dicţionarele listate în bibliografie, în ordinea de preferinţă specificată prin poziţia descrescătoare a surselor în această bibliografie. Se impun câteva comentarii:

● O serie destul de mare de termeni de ultimă oră nu au definiţii – sau nu au definiţii satisfăcătoare ca actualitate – în dicţionarele citate;  ne-am considerat liberi să introducem definiţii proprii sau să le amendăm pe cele existente.● Dicţionarele existente au vocaţia exhaustivităţii şi, unele dintre ele, deşi generale, sunt întocmite de pe poziţia unei sau unor anumite specialităţi.

●  Ghidul de faţă are vocaţia de a pune în lumină rolul şi semnificaţiile prefixelor şi sufixelor; de aceea,  în particular, listele de cuvinte exemplificative pentru diferitele prefixe şi sufixe au urmărit să ofere o imagine sinoptică, pe cât posibil – intuitivă, pentru semnificaţiile fiecărui prefix şi sufix prezentat, într-un volum limitat ca dimensiuni şi ca efort aşteptat din partea cititorilor. Ca atare, multe definiţii sunt aici mai compacte, mai simple decât în cele mai importante dicţionare explicative, cu scopul accesibilităţii. De asemenea, dintre multiplele cuvinte înrudite, care au aceeaşi rădăcină şi care sunt explicate ca termeni distincţi în dicţionarele existente (inclusiv substantive, adjective, verbe – inclusiv participiile lor, adverbe etc. ), în acest ghid sunt menţionate puţine sau chiar unul singur.

 ●  Între dicţionarele-surse, multe definiţii se aseamănă şi este greu de decelat, pentru fiecare dintre diferiţii termeni, o eventuală sursă primară, în raport cu celelalte surse, devenite derivate. Specificarea sursei sau a sursei de inspiraţie pentru fiecare definiţie sau fragment de definiţie, cu precizarea celor originale şi a contribuţiilor, nu  este în general practicată, pe plan mondial sau naţional, în domeniul dicţionarelor de profil general, inclusiv cele citate în bibliografie. 

Ansamblul prefixelor si sufixelor şi impactul lor (generalităţi, nu fără excepţii)
1.      În principiu, toate prefixele imprimă cuvântului la a cărui formare participă câte o  semnificaţie, sau, cel puţin, o nuanţă. De exemplu, prefixul re- imprimă semnificaţia de reluare, reîncepere a unei activităţi care fusese întreruptă sau a unui proces care fusese întrerupt: dimineaţa, se reia circulaţia tramvaielor pe toate liniile în vigoare; toamna, reîncep cursurile în şcoli şi universităţi şi spectacolele în teatre ş.a.m.d.

Dimpotrivă, sufixele sunt de cel puţin două categorii: sufixe care, ca şi prefixele,  imprimă cuvântului la a cărui formare participă câte o semnificaţie – sau, cel puţin, o nuanţă şi, în acest ghid, le-am denumit sufixe semnificative, dar există şi o categorie de sufixe care îndeplinesc, în principal, un rol funcţional, structural, de serviciu.  Astfel, sufixul -iune este acelaşi şi în termeni ca sesiune a parlamentului, şi în presiunea din conducta de gaze, şi într-o noţiune, şi în cesiunea unor drepturi de proprietate intelectuală, şi în eroziunea solului sau a stâncilor, şi în denumirea instituţiei şi a activităţilor din televiziune, şi în construirea multor altor cuvinte referitoare la procese, fenomene, activităţi, instituţii, concepte, persoane, lucruri etc. Dar de acest sufix – ca şi de multe altele – este nevoie, nu ne putem imagina o limbă română actuală cu cuvintele ses, pres, noţ, ces, eroz, televiz; sufixul -iune le conferă tocmai o anumită instituţionalizare, acreditarea pentru a putea  fi utilizate şi generalitatea.

În acest ghid, ne-am referit la sufixele în cauză prin termenul sufixe de serviciu, şi există, separat, ca şi la prefixe, sufixe semnificative: de exemplu, sufixul –abil are semnificaţia de a indică o calitate (sau un defect), o funcţionalitate cu rol definitoriu, în cuvinte ca adaptabil, amabil, arabil, capabil, carosabil, casabil,  durabil, fezabil, potabil, probabil, recomandabil, valabil, vandabil… Cele afirmate în legătură cu rolul sufixelor de serviciu rămân valabile chiar dacă, aşa cum se va prezenta ceva mai în detaliu în continuare, ele pot delimita net o semnificaţie în raport cu cea din cazul utilizării altui sufix de serviciu, de exemplu pensiune în raport cu pensie, raţiune în raport cu raţie.

2.      În legătură cu prefixele şi sufixele semnificative, este de menţionat că aceeaşi semnificaţie poate fi conferită prin prefixe sau sufixe diferite. De exemplu, negaţia, opoziţia poate fi specificată prin prefixul a- (asimetric, apatrid, atemporal…), şi, cu eventuale diferenţe la nivelul de nuanţe, prin prefixele i- (imobil…) sau ne- (neclar, nedecis, neterminat…)   

Între două sau mai multe prefixe sau sufixe purtând o aceeaşi semnificaţie pot exista deosebiri de nuanţe, generale sau, mai ales, specifice fiecărui cuvânt în parte sau numai unuia sau unora dintre cuvinte. Astfel, negaţia poate fi înţeleasă ca absenţă a conceptului dintr-un domeniu, sau existenţa domeniului, dar încălcarea, nerespectarea lui (amoral sau imoral). Din păcate, aceste diferenţieri de nuanţe nu sunt consecvent acelaşi pentru toate utilizările aceluiaşi prefix sau sufix, ci, de la caz la caz, după cum a favorizat cutuma aleatoare a limbii pe una sau pe alta dintre variante, la fiecare cuvânt în parte. Mai există prefixe ce reflectă negaţia, dar în anumite condiţii; de ex. de-, des-, dez-… indică negaţia prin dezintegrare, desprindere, delimitare; sunt în uzul curent şi prefixe, pe fond – tot despre anumite feluri de negaţie, ca anti-, contra-, mez- sau sufixe specializate ca -fob, -fug, -cid, ş.a.m.d.  

3. Conceptul de antonim necesită, de asemenea, anumite precizări. Pentru anumite adjective sau adverbe, reflectând calităţi sau deficienţe, antonimul poate specifica fie absenţa acestora, de exemplu colorat / incolor, fie prezenţa unei calităţi / deficienţe opuse, de exemplu călduros / friguros. Sub aspect morfologic, antonimele se construiesc fie cu ajutorul unor prefixe / sufixe antonime, fie cu rădăcini diferite, după cum se vede chiar în exemplele din fraza precedentă. În fine, de remarcat că  perechile de antonime ce utilizează prefixe antonime, acestea pot marca fie ambele cuvinte antonime, de exemplu închide / deschide, fie numai pe unul dintre ele, de exemplu liniştit / neliniştit. În cadrul ghidului, toate aceste categorii se regăsesc ca exemple, dar nu se mai fac clasificări sau grupări speciale privind apartenenţa la fiecare dintre categoriile menţionate.

4.      În funcţie de vocala sau consoana adiacente, în rădăcină,  prefixului sau sufixului, acestea pot fi completate cu una dintre literele m sau n (anorganic, analfabet, impur, invizibil…) sau poate avea loc o schimbare de vocală sau diftong (de la ea din deal la e din deluros …) 

5.      Totodată, la prefixele care utilizează im- sau in-, mai are loc o diferenţiere: im-, in- sunt utilizate pentru neologisme (unde limba română a preluat cuvântul cu rădăcină şi prefix) şi îm-, în- pentru cuvinte formate în limba română: îmbrăca, împotrivi, închide, închisoare, încovoia, îndoi, înmormânta… Excepţii: imbold, împreună, întreprindere, antrepriză… 

6.      Acelaşi prefix sau sufix poate fi purtătorul mai multor semnificaţii: a- negaţie, dar şi împreunare (ateriza, asemănare…), in-, im- negaţie, dar şi raportare la context (implicit, implozie…), pro- pentru (proamerican), dar şi viitor (prognoză, provizie…) sau locţiitor (prorector), dar tot raportare la viitor mai este şi pre- (previziune, preliminar…).  

7.       Multe dintre cuvintele limbii curente, inclusiv dintre cele ce includ prefixe sau sufixe, au căpătat, în decursul anilor şi secolelor, sensuri în care cu greu se mai recunoaşte sensul iniţial al rădăcinii sau cel al prefixului sau sufixului. Totuşi, dat fiind obiectivul de a constitui un instrument în sprijinul practicării corecte a limbii române actuale, la întocmirea ghidului au fost evitate – sau reduse la minimum – eventualele considerente sau analize istorico-etimologice; altminteri, lucrarea ar fi devenit stufoasă, de multe ori mai voluminoasă şi greu de urmărit de către practicienii scrisului.

8.   Numeroasele cuvinte formate din prefixe + rădăcini şi din rădăcini + sufixe, prezentate în ghid, sunt numai exemple, fără nici o pretenţie de exhaustivitate. Dar sunt exemple centrate (tot neexhaustiv !) pe vocabularul intelectualului român de astăzi şi pe problematica actuală a activităţilor din economie, societate, tehnologie, politică, ştiinţă etc.  

9.    Multe prefixe şi sufixe au intrat în limba română pin intermediul unor cuvinte compuse ce includeau prefixe sau sufixe în limba de origine.  Dacă viaţa le-a validat printr-o suficientă varietate a prezenţelor în limba română, au fost tratate (în prezentul ghid) ca fiind prefixe sau sufixe ale limbii române.

10.   În lucrare există (şi) un „nomenclator invers”, punând la un loc cuvintele având aceeaşi rădăcină, de exemplu compresie, impresie, presiune,… Nu au fost incluse cuvintele care provin direct şi exclusiv, ca antonime, din prefixe / sufixe autonime: deschide / închide, centrifug / centripet, explozie / implozie… De asemenea, au fost omise cuvintele eliptice de rădăcină, compuse prin alipirea directă a unui prefix cu un sufix: cronofag, monarh.

Urmează: Simboluri şi procedee, prescurtări utilizate

Înapoi: Prefaţă