SUFIXE  

O problemă specifică: perechile de sufixe 

Unele sufixe sunt prezente în limba română sub forma unor perechi de variante. Fiecare variantă de sufix este ataşată la un cuvânt-rădăcină sau la altul în urma unor situaţii conjuncturale ce au avut loc pe parcursul ultimelor unul-două secole, după formaţia intelectuală şi autoritatea socială a autorului sau a instituţiei care a introdus-o în texte româneşti de largă circulaţie. Utilizarea lor nu este supusă vreunor reguli, cu excepţia regulii de fier a acceptabilităţii tacite în limba română cultă, utilizată cotidian. Ele nu au vre-un rol semantic; cu o singură excepţie – care este prezentată în detaliu în continuare, utilizarea uneia sau a celeilalte variante nu modifică semnificaţia textului.   

În tabelele exemplificative ce urmează sunt prezentate sinoptic şase astfel de perechi de sufixe.  

Situaţia cea mai complexă – şi, totodată, cuprinzând un număr foarte mare de cuvinte din limba română curentă – este cea a perechii de sufixe din tabelul exemplificativ 1:  -ie ~ -iune:

-          In rândul 1 al tabelului sunt două exemple în care cele două sufixe se exclud reciproc: este utilizat sufixul -ie şi prohibit, neadmis, „sună prost”, sufixul -iune.

-          Rândul 2 al tabelului cuprinde de asemenea două exemple de excludere reciprocă, dar invers: sufixul -iune este cel utilizat şi sufixul -ie – prohibit.

-          Rândul 3 al tabelului exemplifică situaţii în care coexistă ambele sufixe, cuvintele rezultate fiind sinonime.

-          În fine, rândurile 4 şi 5 exemplifică situaţii în care de asemenea coexistă ambele sufixe, dar cuvintele rezultate NU sunt sinonime, ci, dimpotrivă, au semnificaţii cu totul diferite – aceasta este excepţia anunţată.

De menţionat că, în cazul sufixului -ie considerat, accentul în cuvânt este pe o silabă anterioară; un sufix -ìe (cu accentul pe i) constituie un caz separat şi este tratat distinct în cadrul ghidului. 

1. Perechea de sufixe -ie ~ -iùne

Cazul perechii de sufixe -ie ~ -iune, care tolerează coexistenţa unor variante fie ca sinonime, fie ca termeni cu semnificaţii distincte, pare a fi unic; celelalte perechi de sufixe, exemplificate în tabelele următoare, prezintă numai cazuri de excludere reciprocă.        

2. Perechea de sufixe -aj ~ -agiu

3. Perechea de sufixe -or ~ -oriu 

4. Perechea de sufixe -ul ~ -ol/

5. Perechea de sufixe -ici ~ -iciu

6. Perechea de sufixe -e ~ -urǐ  (-uri)

(intervine la pluralul unor substantive de gen neutru – cu singular masculin şi plural feminin)

Între afixe şi semnificaţiile lor, corespondenţele nu sunt întotdeauna biunivoce: unele afixe au mai multe semnificaţii, iar o anumită semnificaţie poate fi realizată adesea, în variante, cu ajutorul mai multor afixe. 

Am evitat să insistăm asupra sufixelor care sunt efectul numai al unor conjugări sau declinări; acestea se găsesc în manualele de gramatică. În intenţia de a pune la îndemână un instrument de lucru compact, cât mai uşor de utilizat, ghidul de faţă este o combinaţie de ghid explicativ – pentru afixele şi la care problemele sunt de natură semantică, referindu-se la sesizarea corectă a semnificaţiei, a nuanţelor – şi ghid ortoepic, fără explicaţii semantice individualizate, pentru termenii la care eventualele dubii se referă numai la scrierea şi pronunţarea corecte. Au fost evitate cuvintele care sunt sau provin din nume proprii, cu excepţia unor origini geografice. 

O serie de cuvinte ale limbii române actuale – unele, preluate ca neologisme – s-au îndepărtat de la semnificaţia iniţială şi reprezintă altceva decât ceea ar rezulta din semnificaţiile conjugate ale cuvântului-rădăcină şi ale prefixului sau sufixului. Trei exemple aici şi numeroase altele în cadrul dicţionarului:

 1. contabil nu este ceva ce poate fi numărat (a număra – compter în franceză, iar sufixul -abil semnifică posibilitatea, disponibilitatea, ca în terenul arabil, tapetul lavabil sau apa potabilă), dar contabil este o persoană care ţine evidenţa veniturilor, cheltuielilor şi a celorlalte elemente ale gestiunii întreprinderilor şi organizaţiilor.

2. Televiziunea este televedere, nu are nici o legătură cu conceptul de viziune – dar situaţia este aceeaşi în limbile franceză, engleză, italiană, rusă şi altele (nu şi în limba germană).

3. Pentru un cuvânt compus exclusiv din prefixul epi-, cu semnificaţia deasupra, şi sufixul –gon, cu semnificaţia unghi, este necesar un efort de imaginaţie substanţial pentru a ajunge la semnificaţia cuvântului epigon: urmaş, succesor lipsit de valoare. Deci, în multe cazuri, compunerea unui cuvânt dintr-o rădăcină şi un prefix sau un sufix nu est e o simplă aritmetică şi componentele respective nu trebuie să fie luate ad litteram.  

Convenţional, nu sunt considerate prefixe sau sufixe părţile de cuvânt a căror eliminare lasă restul cuvântului fără sens în limba română actuală: subtil, subţire; subversiv, substanţă (chiar dacă se pot bănui subordonări la nivelul originii cuvântului ca neologism).

Urmează: Perechile de sufixe (desfăşurare)

Înapoi: Sufixe - Semnificația pe care o adaugă sufixul